Articolul confirmă ceea ce mulți dintre noi bănuiam: dependența de piețele globale şi de rute geopolitice fragile ne expune din nou la şocuri de preţ şi la risc social. Nu e doar o problemă tehnică — e rezultatul unei politici energetice bazate pe profit şi pe importuri pe termen lung, în loc de investiţii masive în eficienţă, renovări şi energie curată. Dacă preţurile vor urca peste 100 €/MWh, victimele vor fi familiile cu venituri mici şi industria care nu poate transfera costurile. Soluţia nu e să lăsăm piaţa să „regleze” totul. Statele trebuie să intervină: achiziţii comune şi gestionate ale rezervelor, plafonarea temporară a preţurilor pentru gospodării vulnerabile, impozitarea câştigurilor excepţionale ale companiilor energetice şi folosirea acelor fonduri pentru compensări şi tranziţie verde. Pe termen lung avem nevoie de o strategie europeană agresivă: izolaţii termic, pompe de căldură, electrificare, capacităţi solare şi eoliene la scară, stocare locală şi interconectări regionale. Aceste măsuri reduc dependenţa de GNL şi ne protejează de şocuri externe — în plus creează locuri de muncă decente şi reduc emisiile. E important şi un plan pentru justă tranziţie: sprijin pentru lucrătorii din sectoarele afectate şi pentru întreprinderile mici, prioritizarea alimentării caselor și serviciilor esențiale, nu a profiturilor. Europa poate și trebuie să transforme această criză într-un impuls pentru democratizarea energiei — energie publică, comunitară şi regenerabilă, nu dependenţă perpetuă de combustibili fosili şi pieţe volatile. Guvernele să ia măsuri clare ACUM, nu să aştepte iarna.