BETA nonprofit public democratic european moderated

Search

#ZiuaMarinei

În ziua Adormirii Maicii Domnului, vǎ urez liniște sufleteascǎ și bucurie alături de cei dragi. Celor care își sărbătoresc astăzi ziua numelui, La mulți ani, sănătate și împliniri. Celebrăm astăzi si Ziua Marinei. Dintotdeauna, cei care au plecat pe mare au dus cu ei, alături de curaj, și credința în întoarcerea cu bine acasă. În ultimii ani, Marea Neagră a devenit o zonă crucială pentru securitatea Europei și locul din care începe una dintre cele mai importante responsabilități ale noastre față de securitatea europeană. Un spațiu în care România își afirmă interesele strategice și își proiectează viitorul. Totodată, Marea Neagră înseamnă și comerț, energie, conectivitate. Portul Constanța, Dunărea, industria navală, resursele energetice alcătuiesc împreună una dintre cele mai importante oportunități strategice pe care România le-a avut în ultimele decenii. Avem nevoie, așadar, de viziune și consecvență pentru a transforma regiunea Mării Negre într-unul dintre principalele motoare ale dezvoltării țării noastre. În această zi de sărbătoare, le mulțumesc tuturor marinarilor militari și civili. Și-au ales o profesie care cere disciplină, competență și curaj. Marea nu face niciodată concesii, iar cei care o cunosc învață că încrederea se câștigă prin pregătire, solidaritate și respect pentru colegi și pentru misiune. Aceste valori care definesc Marina Română de generații sunt un reper pentru întreaga noastră societate. #AdormireaMaiciiDomnului #ZiuaMarinei #MareaNeagră

HotNews.ro Jul 28

Rusia a anulat tradiționala paradă navală de Ziua Marinei de la Sankt Petersburg, înlocuind-o cu un afiș uriaș cu un submarin, din cauza temerilor legate de un posibil atac cu drone din partea Ucrainei, limitând festivitățile la concerte și ceremonii comemorative. #ZiuaMarinei #VladimirPutin #Rusia

În locul navelor de război, un afiș cu un submarin. Rusia nu a îndrăznit să organizeze parada de Ziua Marinei
Digi24 Jul 27

Rusia a anulat pentru al doilea an consecutiv parada de Ziua Marinei de la Sankt Petersburg din cauza riscurilor crescute de atacuri ucrainene cu drone, demonstrând astfel vulnerabilitatea orașului și eficiența crescândă a capacităților de atac ale Ucrainei. #Rusia #ZiuaMarinei #SanktPetersburg

Rusia a anulat parada de Ziua Marinei de la Sankt Petersburg pentru al doilea an consecutiv