BETA nonprofit public democratic european moderated

Search

#discreditare

Văd că noul trend pe net de ieri încoace e discreditarea și minimalizarea Recorder. Care nu e așa bun pe investigații și, la o adică, e doar presa de partid a USR, prin care USR își exprimă interesele. Iar acum interesul USR e să îl nenorocească pe bietul Nicușor Dan, care nu vrea să fie “omul lor” în fruntea statului, ci omul serviciilor, așa cum e și normal să fie, că toată lumea știe că președintele e al serviciilor în mod tradițional. Am încercat să rezum cât mai simplist teoriile pe care le-am citit pe net de ieri încoace. A! Și sigur că mai circulă și teoria că Pahonțu e om bun și drept, alături de teoria că și Dragnea a zis de el, dar atunci nu ne păsa de Pahonțu, așa că îl ignoram pe bietul infractor care ne atrăgea atenția. Nu am nimic de zis despre toate aceste mizerii care se spun ca să acopere spațiul cu informații contradictorii, cu gălăgie, ca să nu se mai înțeleagă om cu persoană și să nu mai aibă niciun sens adevărul. Că ăsta e jocul întotdeauna. Dar vreau să zic că mi se pare o mizerie fără seamăn să minimalizezi Recorder. Care a făcut o muncă de investigație impecabilă în toți anii de când există. Care a tradus pentru toată lumea niște fenomene de corupție pe care altfel societatea nu le-ar fi priceput niciodată. Care a spus povești care ar fi rămas nespuse, deși au rănit mulți oameni. Vă amintesc de cazul Nordis, de abuzurile din centrele de plasament sau de cele ale unor fețe bisericești împotriva unor copii, despre “vânătorul de bătrâni”, despre “eroul de la Nassyria”, despre fabricile de diplome, despre mafia gunoaielor, despre “cartelul din Carpați”. Și sunt mult mai multe, mă! Eu cred că Recorder a lansat în România presa de investigație așa cum trebuie ea făcută și mulți dintre noi, ceilalți jurnaliști care făceam investigații jurnalistice înainte de ei, ne-am lăsat inspirați de ei. Pentru că au schimbat jocul în domeniu. Și pentru că au reușit să agite un pic spiritele într-o lume în care demersul jurnalistic părea să nu mai miște pe nimeni. Să vii acum și să spui că Recorder e “presa useristă”, care dă “servite” mi se pare o lipsă totală de respect față de o muncă jurnalistică de super calitate, care s-a demonstrat de-a lungul anilor a fi corectă la milimetru. Eu știu și că oricine știe să scrie în România e considerat “userist”, dar nu înțeleg de ce vor unii să umfle USR-ul în asemenea mod nemeritat. Să știți că și oamenii apolitici sau jurnaliștii știu să scrie și ei nu au treabă cu USR-ul. Ca să fim bine înțeleși. Cât despre Pahonțu, aici lucrurile sunt clare: omul știe multe despre toți, că pe mulți i-a protejat la un moment dat. Și logic că nu se face să ataci o sursă de probleme personale. Dar… dincolo de asta… să vii și să zici că de ce a apărut acum investigația cu Pahonțu e ca și cum te-ai întreba de ce nu a publicat presa nimic despre abuzurile din centrele de minori acum treizeci de ani, când ele se întâmplă dintotdeauna? Păi jurnalistul publică atunci când are probe, când are un motiv să creadă că povestea e de interes public și când a documentat personal toate datele de care dispune. Și mai publică atunci când se simte bine psihic și se simte pregătit să se confrunte cu valurile de presiuni și de lături publice. Că poate nu știați că și jurnalistul e tot om. Sigur că Pahonțu a fost mereu parte din vechiul aparat represiv comunist. De când e el pe lume, de la Băsescu încoace, el a fost ceea ce e. Sigur că da! Dar acum, generația acestor jurnaliști tineri a găsit cu ochi proaspeți un unghi nou de interpretare a lucrurilor: totuși nu ar trebui ca oamenii vechiului sistem să se mai ducă și pe acasă? Care e problema? #Recorder #investigație #jurnalism

adevarul.ro Aug 19

România se confruntă cu un război hibrid din partea Federației Ruse, care exploatează vulnerabilitățile societății prin amplificarea nemulțumirilor legitime și discreditarea autorităților, având ca scop erodarea încrederii populației în stat și în Occident, astfel evidențiind impactul profund al geopoliticii asupra vieții cotidiene a românilor. #războihibrid #dezinformare #FederațiaRusă

Cum încearcă Federația Rusă să rupă România din interior
Mediafax.ro Aug 17

Lev Șlosberg, lider al opoziției ruse și vicepreședinte al partidului Iabloko, a fost condamnat la 11 ani și o lună de închisoare pentru „discreditarea” forțelor armate ruse, după ce a criticat public războiul lui Putin din Ucraina, afirmând că mulți oameni au murit și că procesul împotriva sa are motivații politice. #Rusia #opozitie #razboiUcraina

Rusia îl trimite la închisoare pentru 11 ani pe un lider al opoziției. Ce a spus despre războiul lui Putin
Mediafax.ro Aug 14

Lev Shlosberg, vicepreședintele partidului liberal de opoziție Iabloko, riscă o pedeapsă de 12 ani și o lună de închisoare pentru „discreditarea” armatei ruse, după ce a cerut în 2025 oprirea războiului din Ucraina, în timpul unei dezbateri, și a distribuit informații considerate false de autorități. #război #Ucraina #discreditare

Acuzat că a „discreditat” armata: 12 ani de închisoare pentru un politician rus care a cerut oprirea războiului din Ucraina
Digi24 Jul 9

Procurorii Parchetului Militar au instituit sechestru pe averea lui Raed Arafat și pe conturile Airbus România și Omniasig în cadrul unei anchete de contrabandă legate de un elicopter SMURD, prejudiciul total din dosar fiind evaluat la 8 milioane de lei, iar Arafat a contestat decizia, afirmând că se află sub o campanie de discreditare. #RaedArafat #sechestru #contrabanda

Procurorii au pus sechestru pe averea lui Raed Arafat în dosarul de contrabandă cu elicopterul SMURD
adevarul.ro Jun 9

Judecătorii Curții de Apel București au respins în unanimitate noua lege a salarizării și au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să protejeze independența justiției, denunțând campaniile de discreditare a puterii judecătorești și subliniind gravele încălcări constituționale și legale în inițierea acestui proiect de lege. #Justiție #IndependențaJudecătorilor #LegeaSalarizării

Judecătorii Curții de Apel București resping noua lege a salarizării. Care sunt nemulțumirile
Libertatea May 20

Sebastian Ghiță a respins vehement acuzațiile de implicare într-un plan de discreditare a președintei Maia Sandu, după ce numele său a apărut într-o scurgere de documente secrete rusești care dădeau detalii despre o campanie orchestrată de Kremlin pentru a-i afecta credibilitatea. #SebastianGhita #MaiaSandu #Rusia

Prima reacție a lui Sebastian Ghiță după ce numele său a apărut într-o campanie a Moscovei de discreditare a Maiei Sandu