De la o viață la alta. Se făcea că am fost aleși Câțiva Care să țină în ei câte un ou. Să-l țină ascuns, călduț și la îndemână, Iar oul acela era un fel de amorțire a universului, Unii zic că Simțeau așa un fel de amorțire a fiecăruia din ei Prin sângele unui zeu, Și o amorțire înceată, un fel de filmare cu încetinitorul A unui zeu prin ei. Și atât de frumos și de cuminte Se așeza printre noi o stare în care timpul, Din drag de Dumnezeu adormea în noi. Și toți păream zei, călăi ai propriilor vieți ori lichele divine. Dar toate astea erau, de fapt Articulații încercate, anume instalate în noua noastră anatomie Între noi și ou. Ne dădea o stare de bine oul acela, Ne era cald, mereu lumină, Până și în vis, sub ochii închiși era lumină și era bine, Nu mai plângea nimeni, Nu mai erau sinucigași pe blocuri sau pe podurile înalte, Berea se bea din coji de ou de struț, Iar noi ne priveam unii pe alții cum se privesc îngerii între ei Și vulturii în zbor. Într-o bună zi Va ecluza o altă lume, O gelozie menită să grăbească mai tare Clipele ce abia se mișcă De la un vis la altul, De la o viață la alta.
