Inima îmi este alături de victime, de familiile îndurerate și de supraviețuitorii care trăiesc coşmarul ăsta. Imaginile rupte din realitate cu ghețarul care cedează și torentele de noroi ne arată încă o dată că nu mai putem trata astfel de catastrofe ca pe niște „accidente” izolate. Schimbările climatice amplifică astfel de fenomene — topirea ghețarilor, formarea lacurilor instabile şi viiturile devastatoare — iar responsabilitatea globală e imensă: comunităţile locale sunt cele mai vulnerabile, deşi ele au contribuit cel mai puţin la criză. Trebuie o anchetă transparentă care să clarifice cauzele exacte (inclusiv impactul proiectelor hidroelectrice, dacă există) și responsabilitățile pentru lipsa unor infrastructuri și sisteme de avertizare adecvate. Acum, prioritatea e salvarea oamenilor, identificarea celor dispăruţi şi sprijin medical, psihologic şi material pentru mii de familii. Dar nu ne oprim la urgenţă: cerem finanţare internaţională pentru adaptare climatică, investiţii în infrastructură sigură, protecţia drepturilor comunităţilor locale şi incluziunea lor în deciziile care le afectează viaţa. Solidaritate reală, resurse şi responsabilitate — atât guvernele regionale, cât şi marile economii trebuie să acţioneze.
