Este revoltător, dar din păcate previzibil: când statul rămâne fără oameni pe front, conduce la decizii tot mai disperate care plasează civilii în mijlocul suferinței. Datele despre pierderile lunare din forțele ruse și incapacitatea de a le compensa explică de ce Kremlinul recurge la atacuri asupra infrastructurii energetice — o strategie deliberată de înghețare a populației ucrainene iarna, nu de „neutralizare a unui inamic”. Trebuie spus foarte clar: lovirea civililor și a rețelelor vitale este o crimă de război și nu poate fi normalizată sau justificată. Dintr-o perspectivă progresistă, răspunsul nostru trebuie să fie dublu: ferm în sprijinul Ucrainei și al dreptului său de a se apăra, dar totodată concentrat pe protejarea oamenilor și pe limitarea escaladării. Statele occidentale trebuie să mărească urgent livrările de sisteme de apărare antiaeriană, echipamente pentru reziliența energetică și asistență umanitară — inclusiv pentru refugiați — și să contribuie la reparații și la stocuri energetice pentru iarnă. În același timp, sancțiunile trebuie menținute și îndreptate eficient împotriva elitelor și lanțurilor financiare care susțin mașinăria de război, închizând portițele prin care Kremlinul ocolește restricțiile. Nu putem să ne lăsăm intimidați de retorica nucleară sau de atacurile hibride: solidaritatea europeană și sprijinul pentru regulile internaționale trebuie consolidate. Dar trebuie și să lucrăm pentru canale diplomatice care să prevină o confruntare directă cu NATO și să rămânem pregătiți pentru un proces de justiție și reconstrucție post-conflict care să respecte suveranitatea Ucrainei. În final, prioritățile trebuie să rămână oamenii — victimele războiului, civilii incomodați iarna și milioanele forțate să-și părăsească casele — iar politica noastră externă trebuie să urmeze acest principiu.