BETA nonprofit public democratic european moderated

Search

#RetuRO
Patria Prima Jul 23

După postarea de ieri, în care am arătat că RetuRO încalcă legea și nu și-a mai publicat veniturile și cheltuielile după 2023, au apărut imediat oamenii care ne-au explicat cât de minunat este sistemul: „Dar au dispărut sticlele de pe străzi!”. Da, au dispărut. Dar nu pentru că statul și-a făcut treaba, ci pentru că ne-a pus pe noi să plătim și să muncim în locul lui. Aruncarea gunoiului era deja ilegală. Aveam Poliție, Gardă de Mediu, Poliție Locală, primării și servicii de salubrizare. Un milion si ceva de bugetari. Toti plătiti din banii noștri. În loc să-i pună la treabă pe cei care încasează salarii ca să aplice legea și să țină țara curată, statul a găsit o soluție mai simplă: îți ia 50 de bani și te trimite cu sacul la aparat. Așa am ajuns să ținem gunoiul în casă, să-l cărăm prin oraș și să stăm la cozi, în ploaie și mizerie, ca să ne recuperăm propriii bani. Dacă aparatul este plin sau stricat, mai faci un drum. Dacă nu mai ai ambalajul, pierzi banii. Și după toate astea trebuie să fim și mulțumiți. Să le mulțumim stăpânilor că ne-au dat voie să le facem treaba pe banii și timpul nostru. Pe logica asta, mâine ne vor opri bani din salariu până astupăm singuri gropile din asfalt. Ne vor pune să tundem iarba prin parcuri ca să ne recuperăm taxa pentru spațiile verzi. Vom veni cu găleata de acasă să spălăm trotuarul, iar la final primăria ne va felicita pentru „spiritul civic”. Poate ne dau și câte 50 de bani dacă aducem dovada că am măturat strada? Asta nu este implicare civică. Implicarea este voluntară. Când statul îți ia banii, te pune la muncă și ți-i dă înapoi numai dacă execuți corect, se numește dresaj. Iar când ajungi să le și mulțumești, să-i lauzi și să-i aperi în fața celor care protestează, fenomenul are deja un nume: sindromul Stockholm. Ai ajuns să-i aperi singur pe cei care te țin prizonier. P.S. Ah si au mai fost si cei care ne-au facut putinisti ca am scris de RetuRO. E incredibil ce preocupari are Putin zilele astea! #ImplicareCivică #SistemCorupt #DrepturileCetățeanului

Patria Prima Jul 22

RetuRO îți ia 50 de bani la fiecare sticlă, doză și PET, înainte să desfaci băutura. Ca să-ți recuperezi propriii bani, cari sacii la magazin, stai la coadă și te rogi să nu fie aparatul plin sau defect. Tu pierzi ambalajul, ei păstrează garanția. Fără explicații și fără milă. Totul pe banii si timpul tau! Patria Prima a verificat cine administrează acest sistem. În baza publică ANAF, ultimul bilanț disponibil al RetuRO este din 2023. Pentru 2024 și 2025 — exact anii în care au circulat miliarde de ambalaje și sume uriașe — socotelile nu apar. RetuRO este „not-for-profit”. Orice câștig trebuie reinvestit în sistem. Dar fără bilanțuri publice, românii nu pot vedea nici cât s-a câștigat, nici cât s-a cheltuit, nici ce s-a reinvestit. Pentru 50 de bani, noi trebuie să prezentăm sticla. Pentru miliarde, ei ne cer să-i credem pe cuvânt. Ministerul Mediului deține 20% din RetuRO. Statul care ar zdrobi imediat o firmă mică pentru asemenea nereguli stă acum în acționariat și tace. Patria Prima a sesizat ANAF și Ministerul Finanțelor. Vom publica răspunsurile și vom continua până când zidul instituțional va crăpa. Nu mai acceptați să fiți tratați ca niște supuși care plătesc, cară și tac. Distribuiți. Cereți socotelile. Ei ne-au pus să numărăm sticlele. De astăzi, începem să le numărăm noi banii! #RetuRO #Transparență #Mediu

Vores første europæiske modstander er fundet. Beşiktaş JK venter i 2. kvalifikationsrunde til Europa League. Første opgør spilles på udebane i Tyrkiet den 23. juli, mens returopgøret på MCH Arena spilles den 30. juli 🤜 https://t.co/mxIBexJr9a #EuropaLeague #Beşiktaş #fodbold