BETA nonprofit public democratic european moderated

Search

#ordonanță

Cătușele lui Călin Georgescu deasupra capului la ieșirea de la DIICOT. De atunci nu mai vedem nimic altceva. Omul ăsta e mereu ultima memă de pe net, ultima fentă de la TV. Nu cred că e o diversiune. Doar că atenția unei țări e o baterie mică si a noastră e cam uzată. Hai să o redresăm vă rog la tensiunea corectă. Uite ce contează, după mine, dincolo de meme și fente. Prima. 770 de milioane de euro. Atât am pierdut definitiv din PNRR pentru că partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Adăugați 458 de milioane pierdute la cererea de plată 3. Legea trebuie adoptată oricum. Diferența e că acum o plătim noi, din buget. Ce avem de gând să cerem de la politicienii care și-au asumat eșecul? Serios? Ce primim la schimb? Vine vreunul cu cutiile de pantofi să pună diferența? Păi de ce să vină dacă noi nu cerem? A doua. Mâine e echinocțiul de toamnă. Noaptea începe să câștige. Da, sunt ăla cu panourile și bateriile, care vede în aplicație cum scade producția de la o săptămână la alta. Numai că de data asta nu e doar problema mea. Cernavodă e oprită complet din 13 august. Ambele reactoare. Aproape 20% din curentul României. Motivul oficial e Dunărea, la cel mai mic debit măsurat vreodată. Seceta o înțeleg. Lipsa unui plan B, e la ei. Suntem în alertă energetică din 1 august și acoperim golul din import. Anul viitor Unitatea 1 intră oricum în retehnologizare, deci o pierdem din nou, de data asta planificat. Iar țara e condusă de peste patru luni de un guvern interimar care nu poate da nici măcar o ordonanță de urgență. Fără glumă: se ocupă cineva de iarna asta? Ca Europa se plânge deja de gaze iar noi vom fi solidari vrem nu vrem. A treia. Raportul despre anularea alegerilor. Dacă nu mă credeți, numărați termenele: „în cel mai scurt timp”, „una-două săptămâni”, „finalul lunii ianuarie”, „două-trei luni”, „anul acesta”, „un termen rezonabil”. Ultima explicație de la Nicusor Dan: se caută varianta cea mai ușor de înțeles pentru public. Mă tem că urmează desenele animate… de mână. A patra. Generalul Pahonțu conduce SPP de peste 20 de ani. E în rezervă, cu o pensie de circa 7.000 de euro, dar tot șef. Recorder i-a documentat trecutul în trupele de Securitate la Revoluție și la Mineriadă și a arătat că o treime din teza lui de doctorat e copiată. Președintele a găsit articolul „tendențios și neserios”. Faptele din el nu le-a comentat. Presa a obosit repede pe subiect. A cincea. Reforma justiției. În decembrie ni se promitea un referendum în magistratură pentru ianuarie, iar CSM „pleca de urgență” dacă magistrații spuneau că nu servește interesul public. În aprilie, sistemul informatic era „aproape gata”. Acum e septembrie. Bonus. Horațiu Potra. Omul cu arme, grenade și seifuri sub podea, judecat pentru tentativă de lovitură de stat. Din 3 septembrie e sub control judiciar, cea mai blândă măsură preventivă. Nici măcar arest la domiciliu. Georgescu a dormit azi-noapte în arest, pentru o presupusă înșelăciune de 1,1 milioane. Potra a dormit acasă. Cătușele lui Georgescu s-au văzut perfect. Le-a ridicat singur, pentru camere. Cei 770 de milioane, reactoarele oprite și raportul care nu mai vine n-au pe nimeni care să le ridice în fața camerelor. Memoria noastră scurtă e arma pe care o folosesc împotriva noastră. #PNRR #energie #politică

Consider că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 a fost adoptată şi transmisă spre publicare cu depăşirea competenţelor constituţionale ale Guvernului demis prin moţiune de cenzură.

Ordonanța SAFE ajunge din nou pe masa CCR, care analizează cererea lui Grindeanu privind un posibil conflict juridic Guvern-Parlament
www.digi24.ro
Digi24 Jul 15

Curtea Constituţională a României analizează o cerere a lui Sorin Grindeanu privind un conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu ordonanța SAFE adoptată de un guvern demis, care ar fi depășit competențele constituționale și ar afecta procesul legislativ. #CCR #Parlament #Guvern

Ordonanța SAFE ajunge din nou pe masa CCR, care analizează cererea lui Grindeanu privind un posibil conflict juridic Guvern-Parlament
Stirile ProTV Jul 15

Curtea Constituțională se va pronunța miercuri asupra sesizării lui Sorin Grindeanu privind legalitatea Ordonanței SAFE adoptate de guvernul demis, acuzându-l că a depășit atribuțiile constituționale prin emiterea acesteia după demiterea sa. #CCR #SorinGrindeanu #OrdonantaSAFE

Ordonanța SAFE, pentru a treia oară pe masa CCR. Grindeanu acuză guvernul demis că și-a depășit atribuțiile

Joi, 18 iunie, patru instituții s-au mișcat în aceeași zi, pe direcții diferite, cu un singur numitor comun: justiția ca instrument în disputele de putere din România. DNA l-a inculpat pe Ciprian Ciucu (primar Sector 6, prim-vicepreședinte PNL) pentru fapte din mandatul anterior — foloase necuvenite sub formă de servicii electorale, în schimbul unor acte de urbanism. Aceeași zi, ICCJ a menținut decizia ANI prin care Dominic Fritz, primarul Timișoarei, e găsit în conflict de interese — cu o motivare notabilă: instanța spune explicit că nu e nevoie de un prejudiciu dovedit, ci doar de "posibilitatea" ca interesul personal să fi afectat imparțialitatea. În paralel, Tribunalul Ilfov a suspendat două decizii ale conducerii PNL în mai puțin de două ore — o ordonanță pe care partidul o contestă oficial, invocând necompetența teritorială. Iar Adrian Veștea, premierul desemnat, nici nu a reușit să adune voturile pentru a depune lista de miniștri. Documentez în Episodul XV din Seria Capturarea faptele verificate, separat de interpretările care circulă deja în spațiul public — inclusiv unde linia dintre coincidență instituțională și coordonare politică rămâne, la acest moment, nedovedită. 🔗 aequus.news/articles/abominabila-batalie-damboviteana.html #România #Justiție #PNL #USR #SeriaCapturarea

Nu stiu voi, dar mie imi pare ca cea mai mare problema a lui Nicușor Dan acum e ca n-are pe cine sa dea in judecata. Nu poate sa facă plângere in justiție sa se voteze guvernul lui. Paradoxal, deși e președinte, nu poate emite o ordonanța președințială (google codul de procedura civilă) ca să-și oprească prăbușirea de popularitate. N-are cum sa faca plangere penala poporului roman ca a votat prost la Parlament. El asta stia. Acolo era terenul lui. Viața si iluziile noastre l-au adus in jocul de construcție, nu de împotrivire la ea. Si aici n-are niciun fel de experiența. Si nici noi vreun fel de răbdare. #NicusorDan #politica #România

Sorin Grindeanu: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2026 a fost adoptată și transmisă în vederea publicării cu depășirea competențelor constituționale ale Guvernului demis prin moțiune de cenzură, ceea ce atrage incompatibilitatea acesteia cu prevederile Constituției.

Stirile ProTV May 20

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a reclamat la Curtea Constituțională ordonanța de urgență a Guvernului Bolojan privind programul SAFE, invocând un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern. #CCR #ProgramulSAFE #SorinGrindeanu

Președintele Camerei Deputaților Sorin Grindeanu a reclamat la CCR ordonanța Guvernului Bolojan cu privire la programul SAFE
adevarul.ro May 20

Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a contestat la Curtea Constituțională ordonanța de urgență a Guvernului Bolojan, susținând că aceasta încalcă principiul legalității și limitele constituționale, argumentând că guvernul demis nu are dreptul să emită acte normative care depășesc administrarea curentă, și acuzând Executivul de fraudă constituțională prin modificările aduse ordonanței înainte de votul moțiunii de cenzură. #CCR #Guvern #legalitate

Sorin Grindeanu a atacat la CCR ultima ordonanță de urgență a Guvernului Bolojan: „A fost încălcat principiul legalității”

Sorin Grindeanu, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, atacă la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență emisă de Ilie Bolojan după demiterea sa de către Parlament, susținând că aceasta a fost adoptată ilegal de un guvern fără mandate legiuitor și că afectează procedurile legislative deja în desfășurare. #SorinGrindeanu #CurteaConstituțională #OUG

DOCUMENT Sorin Grindeanu atacă la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență dată de Bolojan după ce a fost demis de Parlament
Mediafax.ro May 19

Șefii CSM, ai Parchetului General și ai instanței supreme au decis în secret ca magistrații să continue să primească diurnă de 2% pe zi din salariul brut, contrar legii care interzice acest lucru începând cu 2026, stabilind că o ordonanță de urgență din 2006 are prioritate față de noile reglementări. #Justiţie #Diurnă #Legislaţie

Șefii CSM, ai Parchetului General și ai instanței supreme au decis în secret ca magistrații să primească în continuare diurnă de 2% pe zi, deși legea interzice asta
Mediafax.ro May 15

Președintele Nicușor Dan a afirmat că programul SAFE nu va fi blocat, deoarece există un plan de rezervă în Parlament pentru a asigura finalizarea contractelor necesare până la termenul limită de 31 mai, în ciuda provocărilor legale privind ordonanța de urgență a guvernului. #NicușorDan #SAFE #Politic

Nicușor Dan, despre programul SAFE: „Există un back-up în Parlament”
Stirile ProTV May 12

Comisia de constituţionalitate a Senatului a identificat un conflict juridic între Parlament și Guvern privind Ordonanţa 38/2026, ce se referă la Programul SAFE de înzestrare a armatei, și a sugerat posibile acte de natură penală, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale de către preşedintele Senatului. #OUG38 #ProgramulSAFE #conflictconstitutional

Comisia de constituţionalitate, despre ordonanța SAFE: ”Suntem în prezenţa cel puţin a unui fals”, poate ”abuz în serviciu”
Digi24 May 12

Avocatul Poporului va ataca astăzi la Curtea Constituțională ordonanța de urgență adoptată de Guvernul Bolojan, invocând controversele legate de procedura de adoptare și reglementările incluse în aceasta, în contextul petiției anterioare primite de la AUR. #GuvernulBolojan #AvocatulPoporului #CCR

Avocatul Poporului atacă astăzi la CCR ultima ordonanță de urgență adoptată de Guvernul Bolojan
adevarul.ro May 12

Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională ordonanța de urgență adoptată de Guvernul Bolojan după moțiunea de cenzură, acuzând executivul de sfidare a Parlamentului și ne respectarea atribuțiilor constituționale de către un cabinet demis. #AvocatulPoporului #CCR #OrdonanțăDeUrgenta

Avocatul Poporului contestă la CCR ordonanța de urgență adoptată după moțiune și acuză Guvernul de sfidare a Parlamentului
Digi24 May 12

Ilie Bolojan a acuzat blocarea ordonanței privind reglementările în energie de către Consiliul Legislativ ca pe o „acțiune premeditată”, subliniind că sistemul de racordare la rețelele energetice a fost „pervertit în totalitate” și că aceasta afectează negativ investițiile, fără o soluție clară pentru deblocarea accesului la infrastructura energetică. #energie #IlieBolojan #ordonanță

Ilie Bolojan, acuzații după blocarea ordonanței din energie: „O acțiune premeditată. Acest sistem a fost pervertit în totalitate”