Vreau să-mi exprim punctul de vedere personal, exclusiv în calitate de cetățean. Prin urmare, am o urare pentru cei care pe 15 septembrie, au ridicat scutul, mâna și spray-ul lacrimogen împotriva oamenilor din Piața Victoriei. Vă doresc să vă urmărească toată viața voastră strigătul neputinței pe care l-ați auzit astăzi. Să nu existe zid destul de gros, ușă destul de grea și noapte destul de adâncă încât să nu-l mai auziți. Să vă trezească din somn glasul celor care au strigat să nu-i mai loviți. Să vă treziți în liniște și tot mai în liniște aceea să o auziți din nou. Să vă fie fiecare cască pusă pe cap mai grea decât a fost în ziua de astăzi. Să vă fie fiecare scut o oglindă - și nu o oglindă în care să vă vedeți chipul, ci chipul celor asupra cărora ați folosit forța. Banii din care sunteți plătiți să vă fie greu în buzunar să-i numărați și să vă amintiți că vin din munca oamenilor pe care astăzi i-ați stropit cu spray-uri lacrimogene - oameni pe care ar trebui să-i protejați. Pâinea cumpărată din acei bani să vă amintească de doamna care a ieșit în stradă pentru că nu mai știe de unde să-și plătească facturile. Căldura din casele voastre să vă amintească de cei care își cântăresc caloriile pe timpul iernii. Lumina din camerele voastre să vă amintească de cei care își calculează factura înainte să aprindă un bec. Iar masa la care vă așezați seara să nu vă lase să uitați masa goală a celui pe care astăzi l-ați privit și tratat ca pe un dușman. Să vă fie rușinea mai persistentă decât mirosul gazelor rămase în hainele oamenilor. Să vă ardă conștiința mai tare decât v-au ars ochii oamenilor astăzi. Să vă apese amintirea mai greu decât au apăsat scuturile și ordinele pe care le-ați primit. Să nu vă puteți ascunde în spatele cuvintelor „am executat ordinul”, pentru că vine o vreme când funcțiile se schimbă, uniformele se uzează, gradele ruginesc, dar fapta rămâne. Și într-o zi, când nu veți mai avea nici cască, nici scut și nici cordon în jurul vostru, veți rămâne singuri cu ceea ce ați făcut. Atunci să vă întrebați propria conștiință de cine v-ați făcut aparatul: de omul flămând, de bătrânul revoltat, de femeia care nu mai poate, de oamenii care vă plătesc salariile. Și să nu găsiți niciun răspuns care să vă aducă pace. Celor care au dat ordine din birourile lor curate, departe de gazele lacrimogene și de disperarea străzii, le doresc să le ajungă ecoul pieței și să nu existe funcție suficient de înaltă încât să stea deasupra rușinii pe care o vor simți toată viața. Eu nu vă blestem copiii, nu vă blestem sănătatea și nu vă blestem viața. Dar vă blestem cu ceva mai greu: să vă amintiți. Să vă amintiți când vă scoateți uniforma. Să vă amintiți când vă încasați salariul. Să vă amintiți când vă îmbrățișați familia. Să vă amintiți când spuneți despre voi cât ați servit această țară. Și să vă urmărească până la sfârșitul zilelor întrebarea: în ziua în care oamenii au strigat că nu mai pot… ce ați făcut? #solidaritate #dreptate #conștiință
