BETA nonprofit public democratic european moderated

Search

#dictatură
USR 2w

‼️ Reacția lui @DominicFritzTM, președintele USR și primarul Timișoarei, după decizia CCR de azi: ➡️ „În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din Curtea Constituțională tocmai l-a validat. ➡️ Dacă președintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea. Nevoia mafiei privilegiaților de a scăpa de mine îi face să acționeze disperat până într-acolo încât demolează bazele democrației. Un stat de drept care există doar atunci când PSD își dorește, nu mai este stat de drept. ➡️ Art. 15 din Constituție “legea dispune numai pentru viitor” a fost suspendat azi pentru mine. Mâine poate fi suspendat pentru oricine. De azi înainte, orice majoritate parlamentară poate inventa pedepse pentru trecut, croite pe numele unui adversar politic, iar CCR-ul controlat politic le va parafa. ➡️ În fața Comisiei Europene, PSD va trebui să explice cum o lege-jalon de 770 de milioane de euro a fost transformată într-o armă împotriva unui primar ales de două ori. În fața investitorilor, va fi mai greu de explicat de ce să creeze locuri de muncă la noi dacă tot statul e la cheremul unui singur partid corupt. ➡️ Ziua de azi spulberă orice iluzie că există un PSD “curat, pro-european” cu care s-ar putea coabita. PSD vrea puterea totală în stat, pentru că doar așa poate fura nestingherit. Din păcate, au reușit să controleze instituții precum ANI, părți din justiție și din televiziuni și chiar Curtea Constituțională. Ce nu poate controla PSD sunt milioanele de români corecți care s-au săturat de prețuri crescute doar ca să li se umple lor cutiile de pantofi. ➡️ Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff. Nu mă voi lupta pentru mine, ci pentru votul liber dat de timișoreni. ☝️ PS: Vă amintesc că “fapta” mea a fost să semnez o dublură a unui referat deja semnat de fostul primar, în a doua zi de primărie în 2020, pentru un PUZ elaborat în integralitate înainte să ajung primar. Ca să vă dați seama de perversitatea cu care au acționat: după noua lege, actele normative, adică cele destinate tuturor, cum e un PUZ, nu mai pot fi încadrate la conflict de interese. Deci ANI, dacă ar analiza azi semnătura mea din 2020, n-ar mai putea nici cu cea mai răutăcioasă și abuzivă interpretare să constate un conflict de interese. O lege care elimină fapta în viitor dar inventează o nouă sancțiune pentru cei care presupus au comis-o în trecut: bine ați venit în dictatura PSD.” #Democrație #StatDeDrept #Corupție

Dan Tanasă Jul 23

Exceptional Show: Academician Ioan Aurel Pop with Florentin Țuca: A state that condemns the Crime of Opinion and imposes Censorship is a TOTALITARIAN STATE. The regime has slid down the slope of DICTATORSHIP. We must STOP these things! - VIDEO (translated)

Digi24 Jul 22

Viktor Orban, fostul prim-ministru naționalist al Ungariei, a denunțat perchezițiile efectuate de procurori la serverele partidului său Fidesz ca fiind o măsură motivată politic și o dovadă a transformării Ungariei într-o dictatură, cerând restabilirea democrației în urma înfrângerii sale electorale. #Ungaria #ViktorOrban #Fidesz

Reacția lui Viktor Orban după perchezițiile la serverele Fidesz din Ungaria: „Așa ceva se întâmplă doar în dictaturi!”
Mediafax.ro Jul 21

Președintele nicaraguan Daniel Ortega a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri și că opoziția va fi exclusă definitiv de la putere, confirmând astfel transformarea regimului într-o dictatură familială, conform analiștilor. #Nicaragua #DanielOrtega #dictatură

Nicaragua nu va mai organiza alegeri. Daniel Ortega anunță eliminarea scrutinului și excluderea definitivă a opoziției
HotNews.ro Jul 21

Președintele nicaraguan Daniel Ortega a anunțat interzicerea oficială a alegerilor pentru a preveni accesul opoziției la putere, consolidând astfel regimul său autoritar și instaurând o dictatură de familie, ceea ce reprezintă o escaladare gravă a erodării democrației în țară. #Nicaragua #dictatură #DanielOrtega

Liderul unei țări interzice oficial alegerile: „Avem nevoie de un zid!” / Motivul invocat de dictator

Cred că dictatura trebuie să ia sfârșit, iar dinastia Castro trebuie, de asemenea, să ia sfârșit. Căci, atâta timp cât un membru al familiei Castro se află la putere, va exista corupție

Un disident cubanez, dat dispărut după eliberarea din închisoare a plecat în exil în Statele Unite
www.mediafax.ro

Fostul premier maghiar Viktor Orban îl acuză pe noul prim-ministru Peter Magyar de instaurarea unei dictaturi, în replică la criticile acestuia privind corupția regimului său anterior, evidențiind astfel ironia situației în care Orban, cunoscut pentru tendințele sale autoritare, își exprimă îngrijorarea față de democrație. #ViktorOrban #PéterMagyar #dictatură

Ironie maghiară. Fostul premier autocrat Viktor Orban îl acuză pe noul prim-ministru Peter Magyar de dictatură
Stirile ProTV Jun 20

Adrian Veștea, care inițial intenționa să candideze pentru șefia PNL, a decis să se retragă și a acuzat dictatura din partid, cerând suspendarea congresului extraordinar programat pentru duminică, în urma turbulențelor generate de nominalizarea sa ca prim-ministru. #PNL #Congres #AdrianVeștea

Veștea nu mai candidează la șefia PNL și acuză dictatura din partid. Surprize în echipa de conducere propusă de Bolojan
Radiožurnál May 16

Článek se zaměřuje na generála Franciska Franka, jehož totalitní režim v Španělsku byl krutější než Stalinova dictatura, a popisuje jeho roli v izolaci země a zklamání adolfa Hitlera během druhé světové války. #Franco #diktátoři #historie

Totalitář mocnější než Stalin. Krutý Franco izoloval Španělsko a zklamal Hitlera